Conducerea Companiei Krka

Dr Aleš Rotar

Dr Aleš Rotar

Membru al Consiliului de Administrație  și Director al Departamentului de Cercetare și Dezvoltare

Aleš Rotar s-a fost născut în anul 1960 în Zadar, Croația. În 1984, a absolvit în Ljubljana Facultatea de Științe Naturale și Tehnologie, cu specializare în farmacie completând cu un masterat în știință șapte ani mai târziu. În 1993, a absolvit studiile internaționale MBA la IEDC Centrul Brdo. În 2000 a obținut doctoratul la Facultatea de Farmacie din Ljubljana.

A început să lucreze la Krka in cadrul Departamentul de Testare a Stabilității în 1984. El a condus departamentul de Tehnologie Farmaceutică din 1991 timp de doi ani, iar apoi a devenit director al diviziei de dezvoltare farmaceutică din departamentul de Cercetare și Dezvoltare. În 1998, el a fost numit director adjunct al acestui departament, iar apoi a fost avansat în funcția de director în 1999.

El a fost numit în Consiliul de Administrație în 2001. El si-a început al doilea mandat ca membru al Consiliului de Administrație la 31 iulie 2002, și a fost re-numit 31 iulie 2007 - 31 decembrie 2009. El a fost ales Director de Cercetare și Dezvoltare din anul 2002. La intalnirea din 29 septembrie 2009, Consiliul de Supraveghere l-a numit din nou ca membru al Consiliului de Administrație pentru un mandat de șase ani începând cu 1 ianuarie 2010. Aleš Rotar a contribuit semnificativ la know-how-ul companiei, precum si la stabilirea directiilor cu privire la cercetarea și dezvoltarea in Krka. Datorita performantelor sale bune și ca urmare a unei propuneri din  partea lui Jože Colarič, Consiliul de Supraveghere l-a desemnat în unanimitate membru pe Aleš Rotar al Consiliului de Administrație pentru un nou mandat 2016-2021.

 

Pagina anterioară